CSM București anunță transferul a două sportive de naționalitate maghiară: extrema dreaptă Dorottya Faluvegi și interul stânga Csenge Kuczora.

Născută la Budapesta, acum 27 de ani, din părinți români, Dorottya Faluvegi are un palmares impresionant la nivel de club și echipă națională. În 2018, a devenit campioană mondială de junioare, confirmându-și încă de la o vârstă fragedă potențialul de top. La nivel de senioare, Faluvegi a contribuit la performanța reprezentativei Ungariei, cucerind medalia de bronz la Campionatul European din 2024. De-a lungul carierei sale, Dorottya Faluvegi a evoluat la cluburi de prestigiu din handbalul european, precum FTC (Ferencváros), Győri Audi ETO KC și SG BBM Bietigheim, acumulând experiență valoroasă în competiții interne și internaționale de cel mai înalt nivel.

„ Sunt foarte recunoscătoare pentru această oportunitate și abia aștept să mă întorc pe teren purtând tricoul CSM. Este un club uimitor, cu sportivi remarcabili și rezultate din trecut, așa că este o onoare să fac parte din scrierea istoriei viitoare. Sunt încântată să-i cunosc pe toți și să devin parte a familiei CSM București.”, a declarat Dorottya în momentul semnării contractului.

La doar 25 de ani, Csenge Kuczora este atât campioană europeană la juniori cât și medaliată la Campionatul European de senioare cu echipa națională a Ungariei. Crescută în echipa celor de la Vasas, a jucat ulterior la Vaci NKSE și Thuringer HC, cu care a câștigat sezonul trecut EHF European League. Csenge este recunoscută pentru forța aruncărilor de la distanță și inteligență tactică a jocului său, iar calitățile sale au ajutat echipa națională a Ungariei (227 goluri în 66 apariții), alături de care a participat și la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, să devină una dintre naționalele temute în handbalul feminin actual.

După ce toate detaliile contractuale au fost parafate, Csenge a declarat: „ Sunt foarte fericită să încep acest nou capitol cu CSM București. Este un club pe care l-am urmărit și admirat întotdeauna și sunt recunoscătoare pentru oportunitatea de a purta culorile CSM în următoarele două sezoane. Voi da totul pentru a continua să mă perfecționez în fiecare zi și pentru a ajuta echipa să ne atingem obiectivele împreună. Le urez tuturor un an nou fericit și plin de succes!

Bojana Popovic, antrenoarea noastră, a concluzionat la semnarea contractelor: „Venirea lor la CSM București reprezintă un pas important în consolidarea lotului pentru următoarele 2 sezoane. Suntem convinși că noul CSM este construit alături de sportive de calitate, fetele urmând să aducă un aport semnificativ prin experiența și prin valoarea lor demonstrată în handbalul european de cel mai înalt nivel.

Bine ați venit la CSM București, Dorottya Faluvegi și Csenge Kuczora! Mult succes în tricourile alb-albastre ale „tigroaicelor”!

 

#WeAreCSMB #CSMBfamily

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *